Video: vizită în Peștera Muierilor

Peștera Muierilor este sculptată în calcare mezozoice de către râul Galbenul, pe marginea sudică a Masivului Parâng. Pentru a o putea vizita trebuie să ajungeți în comuna Baia de Fier, din județul Gorj.

Denumirea peșterii se datorează faptului că în sala mare, a Bolților, de la ieșirea din galeria amenajată pentru turiști, se adăposteau femeile și copiii atunci când bărbații lor erau plecați la lupte.

Lungimea totală a peșterii, din informațiile oficiale, este de 4,5 km și este dispusă pe patru niveluri, din care nivelul superior (573 m, la 40 m înălțime), inactiv, amenajat și electrificat pentru vizitare, iar nivelul inferior este strict rezervație speologică, în care se continuă cercetările științifice. Temperatura 9 grade Celsius, constantă tot timpul anului.

Dintre atracțiile peșterii se pot enumera: Orga, Domul Mic, Domul Mare, Sala Altarului, Sala Turcului, Amvonul, Candelabrul, Stânca Însângerată ș.a.

O mare parte din galeria turistică este la joasă înălțime, astfel încât este necesar ”mersul piticului” (aviz celor care nu se pot apleca, pentru că efortul poate fi mare pentru oricine).

Ghidul de serviciu, căruia îi mulțumim că ne-a însoțit chiar la finalul programului, ne-a mai explicat că aici s-au descoperit numeroase resturi de ”ursus spelaeus”, și tot în Galeria Urșilor, de la un nivel inferior, găsindu-se un adevărat cimitir de resturi de hiene, lei, vulpi, lupi, mistreți și capre sălbatice.

De asemenea, în peșteră s-a descoperit și un fragment de craniu de sex feminin cu o vechime certificată și confirmată în 2006, de 30.000 ani.

În prezent, în peșteră se adăpostesc doar coloniile de lilieci, fiind vizibile doar în perioada de hibernare.

Se vizitează în perioada 1 mai – 31 octombrie, cu intrare din oră în oră, până la ora 18.00.

În clip, puteți vedea câteva imagini și câteva explicații ale ghidului de serviciu, la fața locului (imagini exclusiv din arhiva personală).

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeinstagramby feather
Împarte altoraShare on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0Email this to someone
 

7 comments

Lasă un răspuns