Varujan Vosganian își lansează ”Cartea poemelor mele nescrise” la Ateneu

Astă seară, de la ora 18.00, sunteți așteptați în Sala mică a Ateneului Popular Focșani pentru un eveniment de lansare de carte. Varujan Vosganian își lansează o nouă carte, de data aceasta de poezii.

Joi, 16 iunie 2016, în Sala mică a Ateneului Popular Focșani va avea loc lansarea noului volum de poezii al lui Varujan Vosganian intitulat ”Cartea poemelor mele nescrise”. La lansare sunt așteptați toți prietenii autorului dar și iubitorii de evenimente literare și culturale. Autorul a mai lansat la Focșani, toamna trecută, volumul de povestiri: ”Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri” care s-a bucurat, de asemenea, de un real succes.

20151113_164448

Evenimentul va fi prezentat de Sorin Francu, actor și director al Teatrului Municipal ”Mr. Gh. Pastia”, iar invitații speciali vor fi scriitorii Gheorghe Neagu și Ștefania Oproescu.

Varujan Vosganian este membru al Uniunii Scriitorilor din România și autorul ”Cărții șoaptelor”, unul dintre cele mai bune romane apărute în literatura română după 1990, o carte identitară pentru poporul armean și distinsă cu Premiul ”Cartea anului 2009”acordat de Revista România Literară și Premiul ”Ion Creangă” (2009) acordat de Academia Română. V.V. a mai scris trei volume de poezie și un volum de nuvele, în afară de cele deja menționate.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeinstagramby feather

Împarte altoraShare on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0Email this to someone
 

Lasă un răspuns