Tag Archives: Serbia

Aplicațiile practice ale geografilor din România, SGR 2015

Reuniți la Craiova în perioada 28 mai – 1 iunie, geografii din România, dar și invitați speciali din diaspora, au participat la Conferința Anuală a Societății de Geografie din România, și unde, cu acest prilej, s-a aniversat și împlinirea a 140 de ani de la  de la Înfiinţarea Societăţii Geografice din România. Conferinţa a început cu o aplicație la Segarcea, apoi, după Conferință, a continuat cu două zile de aplicaţii practice pe traseul Craiova-Maglavit-Calafat-Vidin-Zajecar-Bor şi retur unde am descoperit locuri

 

Orașul Bor din Serbia și mina de cupru

Orașul Bor din estul Serbiei, regiunea Timočka Krajina este unul dintre orașele în care trăiesc foarte mulți etnici români. Doar la nivel declarativ sunt peste 2000 de persoane, dar datorită unor politici în care nu li se recunosc toate drepturile, foarte mulți dintre ei se declară sârbi la recensăminte. Am fost în trecere pe acolo cu ocazia unei aplicații geografice în regiunea Timoc. Ceea ce iese în evidență atunci când te apropii de oraș, nu este mărimea sau așezarea acestuia

 

Canionul Lazarev și Peștera Lazareva

La aproximativ 20 de kilometri de Bor, aproape de satul Zlot din Serbia, străbătând o regiune carstică superbă, acoperită cu pășuni și păduri din care se ivesc petice de rendzine sau spații alb roșiatice calcaroase, se ajunge în zona unui platou calcaros în care ți se indică trei obiective importante: Canionul Lazarev, Peștera Lazareva și, în direcția opusă, Domul Planinarski (al alpiniștilor), semn că platoul este dominat și de un ”paznic” semeț. Canionul Lazarev („Lazar Canyon”) este situat în estul

 

Felix Romuliana – Gamzigrad

Situat în sudul Serbiei, pe Valea Timocului, la o distanță de 11 km de Zajecar, Palatul Romuliana este un sit UNESCO ce datează din perioada antică târzie (Gamzigrad în slovenă), construit de imperatorul Galerius (293-311). La începutul primului secol al erei noastre, această zonă a făcut parte din imperiul roman, regiunea Moesia Superioară, iar din anul 272 a aparținut Daciei Ripensis. Cercetările arheologice sistematice la Gamzigrad au început în anul 1953 și au atins apogeul în anul 1970, fiind conduse

 

Muzeul de istorie din Zajecar, Serbia

Zajecar este un oraș frumos pe Valea Timokului, în Serbia. Departamentul de Istorie a Muzeului Național „Zajecar” a fost format în 1951. Un sector aparte este dedicat sitului Felix Romuliana, un sit de pe vremea Împăratului Galerius, iar înainte de a-l vizita propriu-zis în apropierea orașului, treceți mai întâi pe la muzeu să aflați istoria acestuia. Intrarea este 300 de dinari. Departamentul deține peste 2.300 de obiecte din perioada dintre 19 și secolul 20 și sunt împărțite în colecții: decorațiuni,