Tag Archives: muzeu

Casa memorială ”Nicolae Ceaușescu”

Nu e nimic nostalgic, a fost o pură curiozitate, atât să văd orașul, cât și casa unde s-a născut și a copilărit dictatorul. Localitatea Scornicești, declarată oraș în 1989, e în regres acut. Abia acum se introduce canalizare, stadionul este în paragină, însă sunt semne, totuși de revenire, chiar dacă fabricile de odinioară nu mai există. CAsa memorială este un muzeu amenajat frumos, în care sunt păstrate intacte obiectele și ceea ce a însemnat cândva casa părintească, mă mir că

 

Muzeul etnografic din Bârseşti, Vrancea

Undeva, la 53 de km de Focşani, către Tulnici, pe DN 2D puteţi face un popas pentru a face cunoştinţă cu istoria şi tradiţiile vrâncene. Muzeul satului din Bârseşti, cu care se laudă Primăria pe site-ul oficial şi pentru care nu şi-a adus nici contribuţia şi nici sprijinul ante sau post amenajării sale, reprezintă un mic muzeu, din punctul meu de vedere superb, aşa cum este el, micuţ, dar minunat pentru că acolo este vorba despre o impresionantă dorinţă şi