Tag Archives: impresii

Sighişoara “asediată” altfel

Ultimele zile din săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun” ( aprilie 2013), au fost dedicate cunoaşterii patrimoniului cultural naţional. Astfel, 40 de elevi ai Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” din Focşani au plecat la drum într-un circuit medieval, integrat armonios în peisajul natural diversificat al Subcarpaţilor Moldovei, Carpaţilor Orientali, Depresiunii colinare a Transilvaniei şi Valea Prahovei. Prima oprire s-a făcut la Miercurea Ciuc în Cetatea Miko (sec. al XVII-lea) şi la Muzeul satului secuiesc. Pe traseu, spre Sighişoara

 

Japonia, ţara unde Soarele m-a “orbit”

Konnichiwa!  Am ajuns prin Japonia in septembrie 2013 şi, timp de două săptămâni, s-a explorat din punct de vedere geografic partea centrala a insulei Honshu. Pentru calatoria in Japonia m-am pregatit sufleteste aproape o luna de zile, mai ales in ceea ce priveste lungul drum cu avionul pana acolo (aproape doua zile), dar si despre impactul emotional cu o lume noua, civilizata, cu o cultura extraordinara si o limba aproape imposibil de invatat. După foarte multe ore cu avionul (10.000