Tag Archives: Dunăre

Tradiție, artă populară și interculturalitate la Tulcea

Într-o zi oarecare, de Joi, am vizitat Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Tulcea. Nu am vrut să mă întorc acasă, în urma unei alte conferințe, fără să mă încarc puțin cu istoria și cultura locului, chiar dacă nu era prima dată când văd acest oraș. Un oraș frumos, atât cât se poate spune ”frumos” în România, unde aspectul urban s-a îmbunătățit și unde animația dată de oameni, turiști, porumbei, fântâni arteziene, vaporașe, Dunăre, amestecul de culturi dobrogene, întregesc

 

O zi specială în Dobrogea de Nord

Ziua de 20 de martie a fost o zi specială din mai multe puncte de vedere. A fost o zi cu eclipsă solară, parţială în România, dar cu benzi de totalitate în alte zone ale lumii, o zi de trecere către o noapte cu Super Lună şi echinocţiu de primăvară, o zi a fericirii în care unii au fost veseli, alţii mai trişti, a fost o zi cu cerc pedagogic în care elevii s-au zbenguit şi profesorii au dezbătut, dar