Tag Archives: Cătălin Beldea

Cei 5inci care încântă ştiinţa, în vizită la C.T.E.N

Ei sunt! Cei care s-au dedicat ştiinţei, dar nu au ţinut-o pentru ei! Au transmis rânduri, rânduri şi cuvinte tuturor celor care au vrut să-i asculte, tuturor celor care au vrut să-i citească. Fie în emisiuni Tv, fie prin intermediul revistelor de specialitate şi, mai nou, prin intermediul unei longevive reviste de promovare a ştiinţei şi tehnicii. Ei sunt cei cinci care formează o echipă armonioasă, complementară, ce ar putea vorbi ore în şir, dar se adaptează publicului şi voinţei

 

Conferinţa „Academia de Ştiinţă şi Tehnică”

“Academia Ştiinţă&Tehnică” este un proiect naţional al unei echipe formată din 5 experţi în comunicare de ştiinţă, cercetători, realizatori de emisiuni ştiinţifice şi redactori de ştiinţă din cadrul trustului “Adevărul Holding”, respectiv Revista “Ştiinţă şi Tehnică”. Proiectul, elaborat pentru anul 2014, are misiunea de creştere a gradului de cunoaştere ştiinţifică în rândul tinerilor români, să popularizeze ştiinţele şi tehnologiile printr-o serie de conferinţe şi science show-uri interactive, neconvenţionale, pe înţelesul tuturor. Seria de conferinţe din cadrul Academiei S&T va aborda