Sighişoara “asediată” altfel

Ultimele zile din săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun” ( aprilie 2013), au fost dedicate cunoaşterii patrimoniului cultural naţional. Astfel, 40 de elevi ai Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” din Focşani au plecat la drum într-un circuit medieval, integrat armonios în peisajul natural diversificat al Subcarpaţilor Moldovei, Carpaţilor Orientali, Depresiunii colinare a Transilvaniei şi Valea Prahovei.

Prima oprire s-a făcut la Miercurea Ciuc în Cetatea Miko (sec. al XVII-lea) şi la Muzeul satului secuiesc. Pe traseu, spre Sighişoara s-au admirat locuinţele tradiţionale şi porţile specifice ale ţinutului secuiesc. Obiectivul principal al excursiei a fost atins în Cetatea Sighişoarei, construită în sec. al XII-lea de către coloniştii saşi, inclusă în anul 1999 în patrimoniul cultural mondial UNESCO.

P1020042 P1020043

Elevii au admirat obiectivele medievale, şi-au însuşit istoria cetăţii, au cunoscut obiceiurile şi tradiţiile locului, au gustat mâncărurile tradiţionale şi au închegat noi prietenii.

P1020255 P1020266 P1020284

În cetatea Braşovului, următorul obiectiv, au avut ocazia să admire Biserica Neagră şi să vadă pe feţele turiştilor bucuria atmosferei din Piaţa Sfatului. Surpriza deosebită a fost atunci când şi-au revăzut foştii colegi, actualmente studenţi în Braşov.

P1020339 P1020362

Drumul spre casă s-a desfăşurat prin locurile mirifice ale Văii Prahovei, cu o scurtă oprire la Sinaia. La Mănăstirea Sinaia, printre picături de ploaie, elevii au aprins câte o lumânare pentru sănătatea tuturor celor dragi. Elevii au fost însoţiti de profesorii A. Tătaru, C. Răvaş, C. Lovin şi M. Lovin.

Notă: articolul a fost publicat pentru prima data în: http://gazetadefocsani.vranceamedia.ro/sighisoara-asediata-de-liceenii-de-la-edmond-nicolau/

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeinstagramby feather
Împarte altoraShare on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0Email this to someone
 

2 comments

Lasă un răspuns