Participarea ”Iris 8” la World Robot Olympiad, Doha-Qatar, 2015

Luna decembrie este luna poveștilor. Luna darurilor de suflet, nu neapărat în obiecte, cât a celor care îți amintesc că o parte din bunătatea ta se duce acolo unde ai simțit să oferi, fără îndoială, acele daruri de suflet, materiale sau imateriale, se întorc spre tine înzecit ca un bumerang plin de iubire.

Am ales să vă prezint și eu o poveste. Poate cu un ușor iz subiectiv, dar numai pentru faptul că am cules-o vreo trei ani, puțin câte puțin, și mai mult în ultimele luni.

Este povestea unui profesor-inginer din Focșani și a celor pe care i-a format și îi formează, pasionat de mecatronică, iar în această poveste se pot regăsi atâția alții care își sacrifică timpul liber, banii, dorințele secundare, doar de dragul de a demonstra că se poate. Exemple de acest fel sunt multe, poate că nu le știm pe toate, dar sunt cele mai bune exemple prin care se demonstrează că perseverența învinge în ciuda multor obstacole și dezamăgiri, în ciuda hățișului sistemic sau a lipsurilor financiare.

Povestea începutului …

Începutul ar fi în anul 2012, atunci când s-a organizat competiția pilot ”World Robot Olympiad” în România – concurs care a ajutat la înscrierea României în rândul țărilor membre a World Robot Olympiad, cea mai mare competiție de robotică educațională din lume. Elevii din Focșani au obținut mai multe performanțe în cadrul acestui concurs, chiar dacă susținerea financiară a fost deficitară.

Până în anul 2012 participările în competiții de profil au existat, dar nu a fost niciuna care să se constituie într-o provocare atât de mare. Atunci, în 2012, echipa condusă de prof. ing. Agache Săndel a câștigat locul I si Marele Premiu. Robotul, construit și programat pentru această competiție, a fost singurul dintre mașinăriile participante care a terminat proba fără erori și a obținut astfel punctajul maxim. Ar fi urmat participarea la etapa internațională, dar nu au fost fonduri, iar succesul s-a transformat în dezamăgire, așa că povestea s-ar fi putut opri.

Dar povestea a continuat…

S-a trecut peste dezamăgire și domnul profesor, împreună cu elevii săi pasionați, a luat-o de la capăt! Au ratat încă o participare internațională, din același motiv ca precedentul. Ceva trebuia făcut! Mult mai mult decât simpla depunere a efortului sau stimularea inovației, voinței și timpului păcălit de ”vânt”.

Înființarea centrului de excelență în robotică educațională

O primă soluție a fost înființarea ”Centrului de Excelență în Robotică Educațională”. Spațiul și profesorul s-au găsit la C.T. Edmond Nicolau Focșani, elevi pasionați erau întot județul, suportul a fost asigurat și de Inspectoratul Școlar și, uneori de la comunitate, în special moral. Finanțare nu! Tipic românesc!

Dar, pasiunea pentru robotică este o pasiune scumpă, nu se poate face fără bani. Un singur kit, cel mai simplu, costă cel puțin 1000 de euro, la care se adaugă software și hardware, plus ideile inovatoare competitive. Desigur, pasiunea privește pe fiecare. Putea fi altceva și se putea face performanță în ceva necostisitor, dar de ce nu am fi la fel de buni precum americanii sau japonezii?

Au rezistat doar cei care, pe lângă pasiunea propriu-zisă, au fost sprijiniți până la capăt de către părinți. Centrul a împlinit un an, iar în timpul aniversării sale ne-am bucurat deja de participarea echipei ”IRIS 8” la faza internațională de la Doha, Qatar. Echipa a câștigat un loc secund la faza națională și s-a alăturat celor de pe primul loc, Autovortex Apocalypse Division – București, de la Colegiul de Informatică ”Tudor Vianu”.

Echipa Iris 8, alcătuită din Anca Suliman, Cătălin Cernat şi Radu Agherghini, elevi ai Colegiului Naţional Unirea și îndrumați de prof.ing. Săndel Agache de la Colegiul Tehnic Edmond Nicolau din Focșani, a reușit calificarea la faza internaţională a olimpiadei cu proiectul “DendroRobotul”, un robot capabil să apere oamenii de suflul exploziilor într-o mină, asigurând astfel exploatarea resurselor naturale în condiţii de siguranţă.

Happy End…

Grație și principalului sponsor privat, Iris 8 a participat la WRO, Doha-QATAR, la categoria Open în perioada 6-8 noiembrie 2015.

A fost suficient faptul că toți cei din echipă au reușit să participe la competiție, că au concurat alături de cele 20000 de formații geniale, din peste 55 de țări, că au făcut cinste țării, că s-au întors cu experiența acumulată, chiar și mai minunați precum au plecat.

Au fost importanți și nu s-au simțit ”nimic” în ”oceanul” de genii cu suport logistic atât de performant, în ciuda tuturor dezamăgirilor care mai apar pe parcurs!

Felicitări tuturor performerilor României, oriunde s-ar afla!

Sursa: Alexandra TĂTARU, Revista Știință și Tehnică, dec.2015-ian.2016, pag.108

Foto: arhiva IRIS 8

driran iris8 iris8siAutovortexApocalypseDivision salaconcurs1

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeinstagramby feather
 

Părerea ta contează pentru mine