Martie mărțișor

În luna martie, încă din primele zile, s-au desfășurat foarte multe activități dedicate primăverii, mărțișorului, femeii, sufletului frumos. Despre fiecare în parte am detaliat în presă, dar vă prezentăm și dumneavoastră o sinteză, astfel încât să marcăm cum se cuvine începutul de primăvară.

Pe 1 martie, la Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau” Focșani s-au desfășurat două ateliere de creație desfășurate în paralel, dar unite ulterior pentru o cauză comună: celebrarea primăverii, dar și strângerea unor fonduri pentru Asociația Sindrom Down Focșani. S-au confecționat mărțișoare și trandafiri din materiale reciclabile, prin diferite tehnici, care au fost expuse în Biblioteca liceului. Coordonatori: Stoian CArmina, Maria Ungureanu, Alexandra Tătaru

Mărțișoarele și o parte din trandafiri au fost licitate, iar fondurile strânse donate Asociației Sindrom Down. Cealaltă parte a trandafirilor a fost oferită doamnelor întâlnite pe stradă de către membri Consiliului Școlar al elevilor.

20160217_095445  20160301_093801 martisorBatrana20160217_095513

Ziua de 3 martie a fost ziua în care s-a sărbătorit scriitorul Ion Creangă. În Biblioteca Colegiului Tehnic Edmond Nicolau s-a derulat proiectul „Să ne amintim de copilărie…cu Ion Creangă”, cu scopul de a cunoaşte mai bine creaţia marelui nostru clasic, de a-și îmbunătăți vocabularul cu expresii populare. Proiectul s-a derulat pe mai multe secțiuni, respectiv ,,Lumea poveştilor lui Creangă” , cu creaţii plastice-pictură, desen în creioane colorate; ,,Proces literar” – „Amintiri din copilie“ de Ion Creangă: vinovăţia lui Nică; Joc de rol: „La cireşe“; Şi eu sunt ,,un Nică!” – compunere liberă în care să redea o întâmplare hazlie a  copilăriei; ,,Gânduri de recunoştinţă” – creaţie literară în versuri dedicată scriitorului.Coordonatori: Maria Ungureanu, Cătălina Lupu.

creanga1

Ziua de 8 martie a fost o zi plină de emoții pentru doamne și domnișoare, copleșite de felicitări și urări frumoase.

În sala de sport a Colegiului Tehnic ”Edmond Nicolau” s-a desfășurat competiția interliceală ”Cupa 8 martie” la volei feminin, editia a XV-a, competiție dedicată tuturor domnișoarelor și doamnelor cadre didactice sărbătorite, voleibalistelor, dar și spectatorilor. Voleibalistele participante, de la Colegiul nostru (Locul II) și de la Liceul ”Spiru Haret”, câștigătoarele cupei,  au fost felicitate și premiate cu diplome de echipă și diplome personalizate, cupe, mingi de volei și prăjituri. Premierea a fost făcută de prof. organizator Ionel Ambrosie, cu sprijinul reprezentanților de la Direcția Județeană de Sport și Tineret, Daniel Gongu și Florin Chiper.

20160308_121623 20160308_121838 20160308_122132 20160308_122203

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeinstagramby feather
 

Lasă un răspuns