Focșani Blues Festival 2016. Program

Festivalul de jazz&blues de la Focșani va avea loc în perioada 9-11 septembrie 2016 și va fi cel mai mare festival de gen din țară pentru că reunește, timp de 3 zile, cele mai sonore nume de pe scena națională și internațională, adică 70 de artiști. Toată lumea va fi atunci ocupată, mai ales că se așteaptă peste 3000 de spectatori care vor avea acces pe scaune, în picioare, vor avea acces spre spații bar&food, spre parcări pentru biciclete, totul la nivel high, așa cum ar trebui. Festivalul va avea loc în Piața Unirii, fiind prima ediție de o asemenea anvergură, anul trecut fiind ediția pilot ce s-a desfășurat în Piața Teatrului. La acest eveniment și-au adus contribuția numeroși sponsori, iar la organizare s-a străduit intens Asociația Estica. ”Capetele răutăților” au fost Cătălin Horodincă și Andreea Pancu, cu sprijinul autorităților locale și sponsorilor.

Programul complet al Focsani Blues Festival 2016, editia I

Vineri, 9 septembrie 2016
11:30 – Workshop de chitara cu AG WEINBERGER – Ateneul Popular (ROM)
18:00 – SOUL SERENADE – Scena Piata Unirii (ROM)
19:00 – 24 PESOS – Scena Piata Unirii (USA)
20:00 – EARL THOMAS & THE ROYAL GUARD – Scena Piata Unirii (USA)
21:30 – AG WEINBERGER – Scena Piata Unirii (ROM)

Sâmbăta, 10 septembrie 2016
11:30 – Workshop de Percutie cu BERTI BARBERA – Ateneul Popular (ROM)
16:00 – Sesiune de Blues Acustic cu VALI ‘SIRBLUES’ RACILA si RAUL KUSAK (ROM)
19:00 – NIGHTLOSERS – Scena Piata Unirii (ROM)
20:00 – SHAKURA S’AIDA – Scena Piata Unirii (CAN)
21:30 – PHILIPP FANKHAUSER – Scena Piata Unirii (SUI)

Duminică, 11 septembrie 2016
10:00 – Tineri Muzicieni Focsaneni – Scena Piata Unirii (ROM)
19:00 – CANAF – Scena Piata Unirii (ROM)
20:00 – DEITRA FARR & RAPHAEL WRESSNIG’S SOUL GIFT – Scena Piata Unirii (USA)
21:30 – HENRIK FREISCHLADER TRIO – Scena Piata Unirii (GER)

afisBlues

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeinstagramby feather
Împarte altoraShare on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0Email this to someone
 

2 comments

Lasă un răspuns