Finalul anului 2017. Educația la bilanț. Investiția în domeniu este prioritară

De ani în șir se tot vorbește despre investiția în educație, de alocarea a 6% din PIB, de promovarea performanței, de stimularea acesteia, dar și de lipsa motivației tuturor factorilor implicați, în concordanță cu lipsa speranței în schimbare pozitivă. Și anul 2017 a fost un an al evenimentelor pozitive și negative pe plan educațional.

Pe de o parte, s-a remarcat lupta elevilor buni, coordonați de cadrele didactice care au reușit, de-a lungul timpului, să depășească sincopele legate de neputința financiară sau subfinanțarea cvasiexistentă ce parcă nu-și mai pierde permanența. Pe de altă parte, s-au remarcat, din păcate, și o serie de schimbări, din aceeași serie a schimbărilor care însoțesc de fiecare dată pe cele guvernamentale, menite mai mult să complice sistemul, nicidecum să-l simplifice. Un alt ministru, o altă ”paradigmă”. De parcă nu aveam destule, ori… deloc!

Performerii vor mai rămâne în România?

Numeroasele concursuri inițiate de școli sau universități din țară au reflectat faptul că descoperirea unor tineri pasionați de știință și inovație nu este greu de făcut. Exemplele numeroase ne-au arătat că avem mulți tineri cu potențial, câștigătorii competițiilor naționale demonstrând același lucru și la nivel internațional. Avem tineri valoroși și profesori motivați să-i coordoneze tocmai pentru că există acești tineri care doresc să demonstreze ceva. Lipsa fondurilor nu i-a împiedicat să meargă mai departe. Exemple sunt destule. Faptul că profesorul Ion Băraru a reușit ani la rând să câștige competiții inițiate de NASA, demonstrează din plin acest lucru. Să nu uităm nici pe profesorul Mircea Ignat, care investește în cercetare și tineri cu potențial, pe tinerii remarcabili de la Constanța care au proiectat un mini-satelit în cadrul competiției CanSat, ori pe performerii care, după ce au câștigat cursa RoSef de la Suceava, au făcut mândră România în competițiile din SUA și alte țări din Europa.

Robotica educațională este un domeniu de viitor în care țara noastră investește mai nimic, dar în care alte țări și companii internaționale investesc masiv. Proiectele inovative ale tinerilor sunt recunoscute și patentate, din păcate noi doar ne jucăm cu softuri și lego, dar în același timp ne străduim să demonstrăm că putem concura cu cele mai dezvoltate state. Așa se întâmplă și în cadrul concursului World Robot Olympiad unde, cel puțin anul acesta, echipele românești, participante la competiția internațională din Costa Rica, s-au clasat pe onorabilele locuri 6, 11 și 20, din totalul de 65 țări calificate. Fie că-i premiem pe acești tineri, cu diplome sau o sumă infimă de bani, fie că-i felicităm și scriem despre ei, cu ce-i mai putem motiva să nu plece din țară după finalizarea studiilor? Ce loc li se garantează acestor tineri pe piața muncii sau a cercetării? Cu siguranță că au cu ce contribui la dezvoltarea statului, dar statul cu ce contribuie la motivarea celui care își pierde speranța? Prioritatea Guvernului și a ministrului Educației ar trebui să fie finanțarea centrelor de cercetare și de excelență și mai puțin scoaterea unor ore din planul cadru. Oricum, se pare că educația financiară nu va mai fi o problemă pentru tineri, ci tot la nivel politic. Dovadă stau aplicația TAXEDU, „Digital Tax Education for young people in Europe” – Educația Fiscală Digitală pentru Tineri Europeni, și jocul TAXLANDIA. Aceste aplicații au fost lansate pe 21 noiembrie la Bruxelles și despre care reprezentanții de vârf ai statelor membre EU au vorbit la superlativ. Semn că și România poate fi uneori în top, dar cine să mențină țara în top? Doar în echipă se poate!

 

Care ar putea fi prioritățile în educație?

 

Oricâți miniștri ar avea Educația, important este să se distingă foarte bine care e granița dintre rău și bun, să se știe care sunt proiectele bune sau măsurile menite să nu ducă la nimic. ”Cele bune să se adune, cele rele să se spele” spune o vorbă din bătrâni. Indiferent de ministru, ar fi esențial ca unele proiecte să se continue și să se investească masiv în altele. Dacă nu avem un model de succes, ar trebui să împrumutăm unul, dar câți ani să mai lungim ”boala”? Sugestii și sfaturi poate da oricine, însă este foarte important ca acestea să fie aplicabile și de viitor. Spre exemplu, un profesor -cercetător de la Universitatea din Suceava a trimis la redacție o serie de propuneri care merită a fi publicate spre știința unor responsabili. Poate fi un semnal pentru factorii care pot produce schimbări. Pozitive și pe termen lung, evident. Ideea de bază ar fi că Guvernul trebuie să înceapă să investească. Oricât ar fi de puțin, ar fi un început. Întrebări precum ”s-ar putea finanța10 centre de cercetare pentru elevi în România?”, ”se poate finanța organizarea unei sesiuni de training pentru 20 de profesori din preuniversitar din întreaga țară care să știe să lucreze cu elevii ce vor să facă cercetare?”, ”se pot înființa în școli cluburi de știință?, ”se poate organiza anual o sesiune de comunicări științifice ale elevilor din astfel de cluburi?”, ar trebui să dea de gândit oricărui ministru din Guvern. ”Un ministru e posibil sa nu mai fie în funcție peste 2 – 3 luni, dar proiecte și granturi de cercetare prinse în buget vor rămâne măcar un an și vor produce efecte. Avem nevoie de recunoașteri mărunte sau de perspective majore? Marile edificii arhitectonice s-au clădit în zeci de ani și toate au început de la fundație, nu de la ornamentul de pe vârful turnului”, a mai precizat profesorul sucevean. La mulți ani și să auzim numai de bine!

Notă: Articol publicat în Revista Știință și Tehnică, decembrie 2017

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeinstagramby feather
 

Lasă un răspuns