Felix Romuliana – Gamzigrad

Situat în sudul Serbiei, pe Valea Timocului, la o distanță de 11 km de Zajecar, Palatul Romuliana este un sit UNESCO ce datează din perioada antică târzie (Gamzigrad în slovenă), construit de imperatorul Galerius (293-311). La începutul primului secol al erei noastre, această zonă a făcut parte din imperiul roman, regiunea Moesia Superioară, iar din anul 272 a aparținut Daciei Ripensis.

Cercetările arheologice sistematice la Gamzigrad au început în anul 1953 și au atins apogeul în anul 1970, fiind conduse de Academician prof.dr. Dragoslav Srejovic. În primii ani de săpături arheologice au fost descoperite clădiri luxoase cu podele de mozaicuri, apoi bazilici creștine, fortificații paralele cu turnuri gigantice care flancau porțile, porți și fațade decorate cu galeri, nișe și sculpturi în relief, ziduri cu fresce și cofraje din marmură și porfirit verde, sculpturi din marmură albă și porfirit roșu, temple cu altare monumentale, care, în primă fază, au condus la presupunerea că ar fi fost o stațiune balneară sau episcopie.

Misterul Gamzigradului a fost dezlegat în anul 1984 atunci când în partea de sud vest a palatului, în clădirea cu podelele de mozaic și zidurile cu fresce a fost descoperită o bucată de gips, un fragment dintr-o archivoltă, cu inscripția cioplită Felix Romuliana. Această descoperire a casat Gamzigradul la rangul de monument arhitectural din antichitatea târzie, clasă în care se află și palatul lui Dioclețian din Split.

Romuliana a fost construită în memoria eternă a împăratului divin Galerius și i s-a dat nume după mama sa Romula, care ca și el s.a ridicat printre zeități din vârful dealului din apropiere, considerat încă din preistorie locul sacru. Acestei idei, de zeificare a oamenilor muritori și trecerea lor în sfera nemuritorilor, este subordonată întreaga concepție arhitecturală și de decorație a Romulianei.

Obiectele descoperite la Romuliana precum și reconstituirea sitului arheologic se pot vizualiza la Muzeul din Zajecar. Pentru Foto, click AICI

Sursa info: Maja Zivic, Romuliana. Palatul imperatorului Galerius, Ed. Muzeul Poporului din Zajecar, Serbia

Foto: arhiva personală

20150531_162918 20150531_163005

 20150531_16390620150531_16522920150531_165223 20150531_165346 20150531_165502 20150531_165521 20150531_165911 20150531_170119 20150531_170525

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeinstagramby feather
Împarte altoraShare on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0Email this to someone
 

Lasă un răspuns