Elevii din Pufeşti s-au întâlnit cu Leonard Doroftei

Norocoşii elevi de la Şcoala Gimnazială Pufeşti-Domneşti, Vrancea, îndrumaţi de directorul şcolii, prof.dr. Nicolae Damian şi colegii săi, au început în forţă seria de activităţi dedicate Săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun”.

Astfel, ei au plecat într-o călătorie spre Sinaia, cu un prim popas la Ploieşti, unde i-a aşteptat cu drag maestrul Leonard Doroftei, campion mondial de box, preşedintele Federaţiei de Box din România.

Leonard Doroftei a fost foarte încântat de vizita copiilor şi i-a încântat pe toţi cu sfaturi, sesiune foto şi autografe, le-a arătat medaliile câştigate de-a lungul timpul, cu o uşoară modestie, afirmând că „boxul este un sport şi nu o formă de agresivitate”. Campionul a promis, de asemenea, că va veni cu siguranţă în vizită la Pufeşti, alăturându-se invitaţilor de onoare care vor serba în curând cei 150 de ani de existenţă a învăţământului din comuna Pufeşti.

După sesiunea de interviuri acordate televiziunilor Tele Moldova Iaşi şi Pro TV, copiii şi-au continuat călătoria spre Sinaia, unde au fost extrem de încântaţi de Castelul Peleş şi de condiţiile pe care, la vremea inaugurării din 1883, avea dotările pe care nici acum, în mileniul al III-lea multe gospodării sau clădiri nu le au (încălzire centrală, aer condiţionat, energie electrică, lift pentru alimente şi aspirator etc.).

„Săptămâna „Altfel’’ continuă la Şcoala din Pufeşti, cu alte activităţi la fel de interesante. Întâlnirea cu sensei-ul Dumitru Zisu, vizita jandarmilor pentru a se marca cei 165 de ani de existenţă a protecţiei şi apărarea populaţiei (fiind singura şcoală din mediul rural unde se vor deplasa !); o donaţie de haine şi alimente de către profesorii şi elevii şcolii, pentru bătrânii din Mărăşeşti; concursul Sanitarii Pricepuţi – unde se aşteaptă calificarea echipajului la faza judeţeană, concursuri sportive, acţiuni de ecologizare şi multe alte activităţi extraşcolare”, declară directorul şcolii, prof.dr.Nicolae Damian.

PufestiDoroftei PufestiDoroftei1 PufestiDoroftei2 PufestiDoroftei3

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeinstagramby feather
 

One comment

Părerea ta contează pentru mine