Debutul fiecărui an școlar, între bucurie și conflict

De la Epoca ”Spiru Haret”, cel puțin, până în prezent, mai ales în perioada de tranziție și reformă democratică, fiecare debut de an școlar în învățământul preuniversitar pare copleșit de zbuciume, în completarea momentelor emoționante și de bucurie pe care le simt școlarii. Dacă în sectorul de educație universitară, problematica ar părea că ar fi intrat pe un făgaș liniștit, în cel universitar schimbările permanente par a fi fără finalitate.

Un titlu citit recent, pe o platformă media, sugera faptul că, în cei 27 de ani trecuți de la trecerea în democrație, la conducerea Ministerului Educației s-au perindat vreo 23 miniștri ai Educației. Nu putem contesta asta. Însă putem face, din când în când, bilanțuri. Toți au promis Reforma în Educație, continuarea proiectelor și îmbunătățirea sau rezolvarea disfuncționalităților sistemice. Propuneri, proiecte, aplicări pe termen scurt, mediu sau lung. Cei care sunt parte activă în acest sistem au simțit, mai degrabă, bulversare și s-au simțit nevoiți să se adapteze la noi și noi schimbări fără garanția că acestea sunt cele mai bune, fără garanția că, măcar la un sfârșit de ciclu școlar, se vor vedea efecte pozitive ale măsurilor impuse.

Între bucurie și necaz, între dorință și lipsuri

Fiecare început de an școlar reprezintă o bucurie pentru bobocei. Încep o nouă etapă din viața lor și, curiozitatea unui nou început, pășirea în curtea școlii unde își vor cunoaște dascălii, noii colegi și prieteni, îi determină să se lase copleșiți de emoții. Buchetul de flori este pregătit, iar primul salut al doamnei învățătoare sau diriginte le lasă obrajii roșii. Ce frumos! Nimic din toate acestea nu se regăsește în toată problematica reală care există în sistem. Poate că această emoție ar fi bine să fie conservată pe tot parcursul anilor școlari în care ei nu ar trebui să se confrunte și cu dezamăgiri. Necazul că poate nu au manuale pe bănci, că poate au doar un compendiu, necazul că nu sunt suficiente dotări, că disciplina din școală lasă de dorit și multe altele. Unii dintre ei, din păcate, nu au nici dorințe ori, din fericire sau nu, alții au prea multe dorințe sau așteptări, iar lipsurile constatate le crează mari dezamăgiri. Dezamăgiri au și cadrele didactice care, dacă au avut fericirea să obțină un post stabil, se confruntă cu situația de a face față schimbărilor repetate și dese, de a-și întocmi foarte multe documente în  timp ce în școlile din alte state există un personal special pentru asta, de a respecta programe de studiu cu sau fără manuale întocmite și tot așa. Mai există și o altă categorie de cadre didactice ”necăjite” sau aproape demotivate. Care aproape ar renunța la luptă. Categoria care în fiecare an își schimbă locul de muncă, fie din pricina notelor mici obținute la examene, fie din pricina etapelor de mobilitate cu multe probleme care se adaugă la cele existente și care nu au un calendar de apariție. La toate acestea, se mai adaugă amenințările sindicatelor cu boicotarea debutului și sfârșitului de an școlar, chiar a examenelor naționale și de bacalaureat dacă nu sunt rezolvate nemulțumirile. Sunt multe bucurii, necazuri, dorințe sau lipsuri, iar fiecare ministru care a promis schimbare și stabilitate, cu efecte pe termen lung, a încercat să-și aducă aportul, poate cu intenții bune, dar până acum nu prea s-a dovedit asta! La promisiunile fiecărui ministru se mai poate menționa și fiecare mesaj făcut la festivitatea de deschidere,  de către consilierii locali sau chiar de către primari, precum că prioritatea principală a fiecărei administrații locale este să acorde atenție educației. Unii își onorează promisiunile, alții mai puțin, dar toți consideră, fără echivoc, că prioritatea națională este EDUCAȚIA, iar generațiile de învățăcei reprezintă viitorul societății!

Ce își propune actualul ministru al Educației

 Într-o recentă dezbatere în Parlament, pe marginea unei moțiuni simple semnată de 37 de senatori PNL şi USR „O Românie fără educaţie de calitate este o Românie săracă”, actualul ministru al Educației, Liviu Pop, a spus că este esențial să se evite erorile și că acestea nu-i aparțin, ci sunt colective. ”Atunci când comiţi erori de tipul trei, erorile nu mai sunt individuale, ci mai grav, colective şi persistente în timp. Iată de ce îmi asum criticile relative la greşeli. După puterile mele încerc să le corectez, dar consider că este esenţial să evit erorile care duc la efecte colective şi persistente în timp”, a declarat ministrul. Semnatarii i-au mai solicitat „să prezinte în Parlament un raport privind starea învăţământului românesc”. Rămâne de văzut cum va fi acest raport. Până atunci, esențial ar fi de îndreptat cu adevărat greșelile prin proiecte viabile și clare. Nu știm dacă introducerea manualului editat de o editură unică ar fi o alternativă bună sau interzicerea auxiliarelor netrecute prin filtrul ministerului și penalizarea cadrelor didactice care le folosesc, ar fi chiar soluțiile care nu ar isca revolte. Cert este că efectele pozitive sau negative ale unor măsuri luate în pripă se reflectă, ca întodeauna, asupra populației școlare care nu va ști ce o așteaptă la debutul anului școlar viitor!

(Articol publicat în Revista Știința și Tehnica, septembrie 2017)

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeinstagramby feather
Împarte altoraShare on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn0Email this to someone
 

Lasă un răspuns