Cronica de cititor: „Colectivizarea sufletelor sau „Memoria pământului confiscat”

Inainte de Crăciun, am participat la lansarea unui roman scris de un jurnalist cu state vechi în domeniu, dar cartea nu avea legătură cu jurnalismul, ci cu prima intenție de a scrie altceva. Altceva, acel ceva ce stătea pe sufletul autorului și finalizat sub forma unui volum. Ulterior, am avut onoarea să fiu rugată să creez o cronică de cititor, cititor simplu, din afara domeniului, dar care mai citește și poate să-și spună o părere.

Mulțumesc autorului pentru invitație și editorilor pentru publicarea în REvista Salonul Literar, nr. 89, Revistă de Literatură și atitudine, la pag. 35.

Screenshot 2016-02-15 21.46.41

Vă redau integral textul, cu umile plecăciuni că nu poate fi un text creat de un literat, ci de un simplu cititor. Mulțumesc încă o dată pentru această onoare. Dacă v-a plăcut cronica, nu ezitați să citiți romanul. Este un roman plin de amintiri și, totodată, de învățături.

DSC_0976

Radu Borcea: Colectivizarea sufletelor sau Memoria pământului confiscat

Reprezintă primul roman citit de mine, din anul 2016. Deși am participat la lansarea acestuia, în preajma Crăciunului, am preferat să simt mai întâi spiritul Sărbătorilor de Iarnă, regăsite de altfel și în primele pagini ale sale, și apoi să citesc despre drame. Trebuie să recunosc că, deși ne despart vreo două decenii (cel puțin) de existență, mare parte din ce a trăit autorul și reieșite din confesiunile sale, le-am trăit și eu, semn că transformările societății trecute și actuale s-au produs extrem de lent.

”Colectivizarea sufletelor sau Memoria pământului confiscat” este un roman care descrie câte o dramă în fiecare capitol, dar să nu creadă cititorul foarte tânăr că este vorba despre vreun roman în stilul horror contemporan sau vreo luptă între vampiri. Nu! Este vorba despre o luptă dintre fiecare suflet pur, atacat pe nedrept de către criminalii activiști și ”vampiri” ai statului socialist-stalinist sugători de sânge naționalist. Constați, pe ici colo, chiar similitudini cu societatea actuală și dorința unora de a răzbi pe nedrept prin unghere în care nu mai există loc pentru meritocrație.

Poate că analogia cu vampirii nu ar fi cea mai potrivită, dar fiecare filă reprezintă un document istoric, povestit de către cel care, în copilăria sa, a fost marcat de transformarea unei societăți, deja afectate de Războaiele Mondiale și de calamitățile naturale, într-o societate a minciunii, a manipulării, a confiscărilor de proprietate, a regresului de la dezvoltarea unei democrații, către societatea uniformă a ”spălaților forțat pe creier”. A unei societăți însângerate în toate formele sale, a reprimării cuvântului și a existenței, în care singura deviză urma să fie: ”dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea”!

Autorul trăiește drama consătenilor săi care, la primul semn de împotrivire și revoltă, au fost nevoiți să îndure pedeapsa cu temnița și tortura. ”Memorialul Durerii” are în arhive și pe aceștia!

Cei din Răstoaca, comună de cojani vrânceni, protestează împotriva colectivizării forțate așa cum au făcut-o și cei din Vadu Roșca, Suraia, ori alte comune de prin țară. Evenimentele de după 1948, începând cu procesul de naționalizare a proprietăților private și continuat cu procesul de colectivizare forțată din 1957, reprezintă doar două procese de început a unei epoci de aproape jumătate de secol, în care dacă nu ai trăit măcar câțiva ani, nu ai cum să înțelegi ceva doar cu smartphonul în mână.

Citind romanul, regăsești fragmente din copilărie sau adolescență dacă ești un cititor de vârsta a doua adultă, dar dacă ești un cititor născut în democrație, romanul se poate citi ca un document istoric, cu fapte, date, povestiri ale martorilor, fără să aibă pretenția că vor fi înțelese și sentimentele trăite doar ancorându-se cineva în imaginar.

Regăsim explicații despre cum și-au împărțit la Yalta, marile puteri mondiale, sferele de influență și cum am fost condamnați pe un șervețel al lui Churchill să fim ”ocrotiți” aproape pe vecie de către sovietici. Parcă și astăzi, avem impresia că nu se mai termină calvarul, nu-i așa?

Romanul mai cuprinde și multe confesiuni ale celor care au suferit în temnițele comuniste, confesiuni obținute după căderea dictaturii, nicidecum atunci când ”lacătul la gură” urma să devină o condiție sine qua non pentru neciripitori.

Veți regăsi inserate multe vorbe înțelepte ale bunicilor, părinților, țăranilor cu frică de Dumnezeu, versuri scrise sau doar rostite pe vremuri, lacrimi, urme de tortură, exemple de prostie de partid și ceva umor din Epoca de Aur pentru a mai atenua durerea, toate pe parcursul a 180 de pagini.

Chiar dacă este la primul său roman, de formație jurnalist fiind, autorului nu pot să-i aduc critici asupra scrierii în sine, ci dar observația unui cititor care a fost pus în dificultatea de a discerne care sunt personajele ce poartă nume reale și care dintre ele au nume fictive. Câteva le-am identificat, dar istoria, cred, ar trebui să ne-o asumăm în adevăr, cu tot cu personajele sale.”

Alexandra Tătaru, ianuarie 2016

Share daca ți-a plăcut, citește dacă te-am convins!

Revista integrala AICI

SalonLiterarL89_online

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeinstagramby feather
 

Părerea ta contează pentru mine