Colindătorii de la Vadu Izei

Pe 19 decembrie 2014, cu ocazia unui Festival de Tradiţii şi Obiceiuri ce a avut loc la Focşani, ne-au vizitat oraşul, cu uratul, cei din Ansamblul Folcloric Vadu Izei, Maramureş.

Au plecat dis de dimineaţă de acolo, au ajuns la Focşani, s-au minunat şi bucurat, au cântat şi dansat pe scena festivalului, dar nu au uitat să mai rămână puţin şi pentru focşănenii  din Piaţa Unirii care participau la un alt eveniment, organizat de autorităţi şi o societate de creştere a porcilor, prin care bucătari vestiţi au gătit vreo 700 de kg de carne la ceaun şi le-a oferit tuturor o adevărată „pomana a porcului”.

Ei bine, asteptându-şi rândul zgribuliţi, am profitat de ocazie să le vorbesc, să-i admir, să mai aud ce se mai întâmplă pe la ei şi de departe m-am îndrăgostit de cei cinci copii frumoşi din fruntea alaiului, de 8 şi 9 ani, cu o singură excepţie: Vlăduţ.

P1150005Dulceaţa de copil, Vlăduţ, cel mai mic membru al ansamblului, are doar 5 ani şi este de fapt cel mai mic moştenitor al tradiţiilor, obiceiurilor şi portului popular maramureşean care a fost prezent şi pe meleagurile moldoveneşti.

Toţi frumoşi, parcă radiind de sănătate şi voie bună şi, în ciuda oboselii acumulate la drum lung, erau atât de energici de parcă au venit doar de la 100 de km.

Vă mulţumim dragi maramureşeni pentru urări şi îmi doresc să vă bucuraţi de moştenirea voastră culturală, să o împărţiţi şi cu alţii care vin să vă viziteze sau pe care îi vizitaţi. Chiar dacă uneori sunteţi deznădăjduiţi de lipsuri, nu lăsaţi modernismul să absoarbă tot ceea ce istoria v-a determinat să păstraţi.

Mulţumim şi vă invit să urmăriţi şi clipul meu modest, dar făcut cu suflet!

 http://youtu.be/bmCB1Y84gXY

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeinstagramby feather
 

Lasă un răspuns