Category Archives: „School after School”

“Vânătoarea de stele”, pasiune şi stil de viaţă cu ochii pe cer

Unii sunt vânători de mistreţi, ori alte animale şi păsări, foarte mulţi, din nefericire, sunt vânători de iluzii, există însă şi o categorie specială de “vânători”, cum ar fi cei de eclipse sau “vânătorii de stele”. Aceştia din urmă pot pierde nopţile toată viaţa, însă dacă au noroc pot scrie istorie. Istoria descoperirilor de pe cer. Care este şansa ori probabilitatea să descoperi o nouă stea, şi să-ţi şi dai seama de asta, printre miliardele de stele din milioanele de

 

Şcoala „pe roţi”

Proiectul „Şcoala pe roţi” încearcă să rezolve câteva probleme ale sistemului de învăţământ, cu precădere cele legate de abandonul şcolar, de transferul de tehnologie didactică spre şcolile izolate, de orientare profesională a tinerilor şi încurajarea lor pentru a-şi continua studiile, dar si identificarea tinerilor cu capacităţi peste medie în vederea monitorizării permanente a acestor şi implicării lor în activităţi didactice viitoare (şcoli de vară, concursuri etc). Tinerii şi membrii comunităţii îşi pot completa cunoştinţele cu o serie de informaţii din unele domenii ale ştiinţei care nu sunt abordate în şcoala tradiţională, cum ar fi: Astronomie, Biofizică, Ştiinţe ale viitorului (nanotehnologii, robotică, cibernetică etc.), Radioamatorism şi Radioastronomie, Trans şi interdisciplinaritate, Mijloace audio-vizuale moderne.

 

Să dăruieşti atât de mult, încât să devii o “stea”. Tabăra de astronomie „Marin Dacian Bica”

Deseori, auziţi pe cei din jur folosind vorba sau îndemnul, transformat la unii chiar în teamă, “să nu trăieşti degeaba!”. Oare ce înseamnă să nu trăieşti degeaba? Pentru că dacă ne ghidăm după vorbele lui Seneca “Unii trăiesc fără nici un ideal, fără nici o țintă. Trec prin lume ca niște fire de paie pe un râu. Nu merg ei, ci curentul îi duce” şi dacă facem un sondaj, cam asta cred toţi cei care se diferenţiază de cei fără

 

Un periplu muzeal ştiinţific, de la extremităţile Eurasiei până în România

cele două naţiuni îşi respectă atât istoria, dar şi pe cei care le calcă pragul. Să constat cum s-a investit în spaţii ce protejează istoria ştiinţei, tehnologiei şi a umanităţii, astfel încât cei mici, dar şi cei mari să observe, să atingă, să descopere şi să înţeleagă. Ei nu se prefac că au descoperit ceva ce nu le aparţine, ei oferă spre cunoaştere exact ceea ce au şi există.

 

Rolul şi importanţa muzeelor şi parcurilor de ştiinţă în educaţia nonformală

Muzeul de ştiinţă reprezintă o alternativă a ceea ce am putea numi „reunirea tuturor ştiinţelor într-un singur volum” pe scurt, dar cu impact. O alternativă rezumativă pentru toate vârstele, ce ar putea conduce fie la umplerea unor goluri dobândite în şcoala formală, fie la înţelegerea proceselor şi fenomenelor în mod pragmatic, depăşind stadiul teoretic omniprezent în procesul educativ actual.

 
Recent Entries »